Stiucile din izmene

-Lino , am o pofta de-un peste  …acum , dupa porcinele astea grele…cum nu pot sa-ti spun !

-Pai io cred ca nu ti-ai pierdut boii sa te duci acu’ la pescuit , ca uite si tu …e gerul Bobotezei , Mitica ! Mai bine mai ada un brat de lemne si cativa stiuleti de porumb de floricele , ca-ti mut eu dorul de peste , cocoselule !

-Tu ,Lino draga , mi s-a cam luat de coco-floricelele tale si-apoi …tre’ sa-ti spun ca am visat ca prindeam niste crapi de toata frumusetea . Stiu , nu-i vremea crapului acum , dar uite , ma infofolesc bine , imi iau si izmenele pe mine , cu toate ca nu-mi place sa le port nici macar pe frigul asta …Imi iau o tuica la mine si toporul si ma duc in fundul gradinii sa tai niste copci pe gheata . Mi-am facut acu’ cateva zile o frumusete de dandineta …e imposibil sa nu iau eu cativa bibani cu ea . Poate si vreo stiuca chioara …heheheeee.  Isi facu o tigara si dupa ce si-o aprinse ,sorbi ,cu ochii pe Lina, din tuica fiarta in care pusese si cateva boabe de piper dupa ce o indulcise cu o lingura de miere .

Lina il mangaie pe frunte si-i dadu un sarut de intelegere a dorului lui de-un pescuit  in balta inghetata din fundul gradinii .

- Du-te  Mitica  mama si  vezi ce faci …ca eu o iau in serios si…peste-un ceas chiar pun de mamaliga !

Cu incuviintarea si binecuvantarea Linei , pleca Mitica al nostru  pe gheata groasa a baltii Zmeul , balta care uda gradinile Cretulestiului -un sat de langa Buftea – la numai vreo 20 de kilometri de mandretea de capitala a tarii .

Dupa ce facu cateva copci , Mitica jongla in sus si-n jos dandineta cea noua facuta de el din tabla argintie a unei cutii de conserva … De-odata simti cum monstrul baltii ii aplica o muscatura hotarata momelii de la capatul firului de borangic al unditei scurte din trestie .  Zmuci cu putere ca sa-i intre carligul bine in oasele gurii , apoi se lupta cateva minute bune pentru a obosi stiuca – o frumusete de  tigru al baltii cum nu mai prinsese demult Mitica al nostru  !  Apoi , una dupa alta , mai rapi apelor inca o multime de stiuci umflate de icre  si bibani o puzderie …Cand , dupa vreun ceas , obosit de-atata lupta cu rapitorii cei mai de temut ai Colentinei , privi in jurul lui pe gheata si vazu cate victime facuse ,  se hotara sa-si umfle prada si sa plece acasa ca…era de-ajuns si ce-i prea mult , nu-i bun !    Dar cum si in ce sa care atata peste ?  Il fulgera o idee si zambi la gandul de ce-o sa zica Lina cand l-o vedea cum apare el acasa , cu pestele  in … izmene .  Pai , nici una nici doua , isi scoase izmenele , le lega frumusel cu nojitele cracilor si …le umplu cu stiucile ce inca se zbateau ca pestele pe uscat . Cu izmenele pline , batu la usa casei unde Lina il astepta cu ceaunul pus deja pe foc .

- Mai Mitica , chiar la asta nu ma asteptam ! Auzi tu soro , unde sa puna el stiucanele astea …in izmene !!!

Povestea , a fost transmisa din tata-n fiu pana a ajuns la voi  acum . Faceti ce vreti cu ea …dar sa nu credeti ca este vreo” pescareasca ” de-a mea . Lina si Mitica au existat si au fost niste bunici buni . Stiucile au existat si ele si au poposit  si pe mesele vecinilor   celor doi  tarani , tineri la vremea aceea – pe la anul 1926 -28 … cand pescarul nu se ducea cu rucsacul la pescuit , ci cu izmenele de pe el !

La Vadul Anei …

Era o frumoasa zi de mai a anului 1996 .

Una dintre putinele balti care erau deschise pentru pescarii sportivi bucuresteni , la vremea aceea , era una din marginea paduroasa a Branestiului , o balta cu mult stuf , salbatica , nepopulata de multi ani  de filiala sub obladuirea careia se afla . In amonte -Branesti 4 , in aval -Fundeni Frunzanesti  , acum balta se vede foarte bine de pe Autostrada Soarelui . Pe malul ei apar fel de fel de constructii in stiluri care mai de care mai originale …dar …nu despre asta vreau sa va povestesc aici !

Impreuna cu fiu-meu -la vremea aceea flacaias de vreo 17 ani – si cu un coleg de serviciu si bun prieten , poposim pe balta si constatam cu stupoare ca locuri de pescuit nu mai sunt decat vreo doua -trei  numai pe digul dintre Vad si Branesti 4 , si numai in dreptul valtoarei de scurgere , acel loc unde apa bolborosea cu mare zgomot, spumigen . Locuri incomode si putin promitatoare . Asta e ! Ce sa facem daca n-am binevoit sa ne trezim mai devreme ?  In fata noastra la vreo 15 metri , dadeau sa inverzeasca niste ragalii , alaturi un stufaris bogat in care se auzeau macaituri de lisite si ieseau din cand in cand niste piuiace de gainusi de balta … Soarele incepuse sa ne incalzeasca bine. Hotarasc sa nu ma incurc cu undite , la mal . Imi montez lansetele si caut sa plasez momelile cat mai aproape de ragaliile din fata mea , la numai cativa centimetri de buza lor . Din cateva incercari imi reglez tirul . Guta subtire , de primavara , carlige de 8 , cocolos de mamaliga amestecata cu paine , sofran si pulbere de biscuiti “Mirela” . Pe arc -mamaliga amestecata cu grau fiert si halva cu cacao – o delicatese , pe care daca o incercati n-o sa va para rau …Nu aruncasem bine prima scula ca si vad cum sare in bara bambina ..si ramane acolo , de  pe tambur derulandu-se firul …intr-o veselie . Intep , se curbeaza lanseta , animalul de la capatul celalalt se opune cu inversunare si rupe firul …care se dovedeste a fi prea subtire . Offff …nu-i nimic , imi zic , si dupa ce le spun confratilor ce mi s-a intamplat , schimb tactica ( carlige mari de 4 , legate cu fir textil -tocmai imi daduse amicul mei Cristi , chirurgul , niste catgut  numai bun pentru ce aveam noi in fata ).  Carligul solitar , legat direct de arc , bine acoperit de cocolos , si zvarrrr cu el in buza ragaliilor !     2-3 minute …bambina -ZBANG !!!  in bara !  Lanseta se-ncovriga , pestele se opune dar …de data asta il stapanesc eu pe el …nu el pe mine !   Dupa  un dril focos de vreo 10 minute , reusesc sa-l aduc la mal , ii dau aer , Razvan il ia in minciog si … al nostru este . Un crap  de vreo 4 ocale lunguiet si auriu , de toata frumusetea .  Pana pe la ora 12 au tras crapii in prostie , unul dupa altul . Pe unii i-am facut marinari , mi-au rupt , n-am avut cum sa-i urnesc din salasurile lor lacustre . Pe cei mai mici , i-am pacalit . Cand s-a umplut juvelnicul i-am inhamat  pe-o sfoara . A fost o zi de care imi aduc aminte cu placere . In anul urmator , in luna mai , intr-o zi frumoasa , leita cu cea din ’96 ma aflam din nou in acel loc .  NIMIC ! Parca pescuiam in cada , acasa ! 

Iata de ce este viata frumoasa : nu seamana o zi cu alta !!!  As mai adauga o  “maxima”  spusa recent de nasul meu- pescar pasionat si el , ajuns la 84 de ani : ” timpul trece prin noi , cum trece  expresul printr-o gara mica ” .