Ucenicia.


Acum sunt sărit. Da, să nu se mire cineva, sunt sărit de vârsta la care pot face vaccinul în etapa a 2-a,adică anul de năvălire a corona-virusului a fost cel în care am împlinit 65 de ani. Când dau să privesc în urmă amintirile mă năpădesc, și cele mai vii sunt cele din copilărie, atunci când timpul trecea parcă mai greu, mai anevoios, era mai răbdător cu zilele ce se zbenguiau între răsărit și apus, atunci când eram nerăbdător să cresc mare, să devin independent, să fiu pe picioarele mele, să mă șterg singur la nas, când vreau și cu ce vreau, cu batista, cu mâneca cămășii ori cu șapca. În acei ani ai copilăriei mergeam la rudele părinților împreună cu ei, de bună seamă. Tata văzuse lumina zilei pe malul Colentinei, la Crețulești. Satul s-a numit o bună perioadă, Samurcași, în anii puterii populare, pe vremea când se construia societatea socialistă multilateral dezvoltată. Copil de 5-6 ani, mă lua unchiul Ionel cu el la pescuit. El nu avea încă copii și mă plăcea pe mine și vorbea cu mine foarte serios, ca și cum aș fi fost de aceeași vârstă cu el. Făcea undițe într-un mod care acum poate fi numit primitiv, din stuf uscat, vechi de câțiva ani, pe care-l alegea de sub un șopron unde-și ținea șareta, căruța, plugul, grapa și alte unelte agricole . Trestia trebuia să aibă o nuanță roșiatică, pentru a avea o bună rezistență și o proba de fiecare dată prin mișcări de biciuire succesive test după care începea îndreptarea ei la flacără după o bună umezire cu o cârpă udă. Urma apoi legarea firului – guta – de vârful trestiei, legare care începea cu vreun metru mai jos de vârf, o matisa destul de des către vârf, acolo unde făcea 2-3 bucle într-un sens apoi în celălalt și acele noduri fără nod se dovedeau a fi suficiente, nu se desprindeau niciodată. Tăia firul mai sus de cotorul trestiei cu o palmă și apoi alegea din glugile de coceni vârfurile cele mai subțiri pe care le folosea ca plute. Plute care erau despicate cu un cuțit la un capăt și apoi firul introdus în despicătură și înnodat după aceeași rețetă ca la vârful undiței. Urma legarea cârligului care de cele mai multe ori era unul făcut de unchiul meu cel priceput din sârmă oțelită , bine ascuțit pe o gresie cu care-și ascuțea cuțitele și coasa. Și în final , la vreo palmă de cârlig, pe fir, mușca o bucată de plumb bine aplatizat pe nicovală , cu ciocanul din dotare. Nu mai aveam decât să scoatem niște râme de sub cotețul lui Ghiță care coteț era ridicat pe niște pari la vreo două palme de pământ, acel pământ bine umezit de godacul care se bucura la vederea noastră. Din două răsturnări de furcă scoteam la iveală o cutie plină cu râme, momeala favorită a bibanilor, carașilor, plăticilor , roșioarelor și ciortanilor care ne așteptau cu drag în apele ușor curgătoare ale lacului Zmeu, Buftea, Rebegești, ori Crevedia, de-a lungul văii Colentinei. Era vară, o vreme frumoasă, nucile din pomul de lângă bucătăria de vară erau numai bune de scobit iar iepurii de casă din cuștile de alături se delectau cu morcovii tocmai scoși din pământul bogat al grădiniței îngrijită cu mare drag de tanti Mărioara. Urma pregătirea unei alte momeli care era pe gustul crapilor. Unchiul lua un boț de mămăligă din cea de ieri, punea într-o tavă doi pumni de făină de grâu și tăvălea mămăliga prin făină , apoi o frământa bine între mâinile-i puternice de tâmplar care pe vremea aceea lucra la studiourile cinematografice din Buftea și făurea decoruri pentru filmele minunate ce aveau să-mi bucure copilăria și adolescența: Dacii, Columna, Tudor, Haiducii, Trandafirul galben, Harap Alb, Amintiri din copilărie, Păcală în satul lui, Setea, Mihai Viteazul, filmele lui Sergiu Nicolaescu, cele ale lui Vitanidis , etc. Mergeam apoi pe malul bălții și-mi spunea povești adevărate cu regizori și actori pe care-i cunoștea. Unii dintre ei chiar i-au devenit vecini pe ulița pe care-și avea casa, lângă casa părintească, la o aruncătură de băț de malul lacului. Ernest Maftei stătea chiar vis-a-vis de el , Stela Popescu , Ștefan Bănică, regizorul Gheorghe Vitanidis își cumpăraseră și ei căsuțe pe malul lacului. La umbra unei sălcii bătrâne stăteam de povești în așteptarea marii capturi. Cu plutele în poziție oblică pe luciul apei, undițele se odihneau pe crăcanul făcut de el cu drag și multă migală ca pe o operă de artă, după un proiect de el inventat pe care nu l-am mai văzut niciunde, simplu și eficient, ca un dispozitiv nemțesc, adevărat, trecut prin gândirea unui român sadea. După câteva cocoloașe de mămăligă aruncate drept nadă cam în dreptul plutelor dar mai spre mal vreo jumătate de metru, nu mult dura până începeau să tragă peștii. În 2-3 ore ale serii ori ale dimineții devreme, traista din pânză se umplea și mergeam acasă victorioși, acolo unde tanti Mărioara, cu o mare dibăcie curăța peștele și-l arunca pe plita încinsă și bine presărată cu sare unde alături bolborosea apa într-un ceaun ce aștepta mălaiul întru construirea unei noi mămăligi din care o parte ajungea a doua zi în baltă ca nadă și momeală pentru carașii și ciortanii cei veseli .

Publicitate

Cu carasu’…. cum stai ?


     Sunt pescar cu state vechi.  In vremea uceniciei mele pescaresti,  care a inceput atunci cand aveam vreo sase ani , tata- mentorul meu si in ale pescuitului , platea pentru un permis de pescuit valabil pe toate baltile tarii – mai putin pe cele cu regim special – 100 lei . Ca sa avem la indemana posibilitatea unei comparatii tre’ sa va spun ca la vremea aceea 1 kg. de crap era vreo 16 lei , 1kg. de ulei era 11 lei , o paine era 2-3 lei .  Deci cu contravaloarea a 6-7 kg. de peste puteai sa te distrezi un an intreg platind la Asociatia Vanatorilor si Pescarilor , aceasta suma derizorie . Astazi , cu acesta suma iti poti permite o singura partida de pescuit la o balta de fite , administrata de un intreprinzator mai destept ca statul si poti lua cu tine 4-5 kg de peste dar nu mai mic de 1 kil da’ nici mai mare de 5 …ori poti face 2 partide fara sa iei nimic acasa : daca-l prizi , faci poze cu el , il pupi  in bot si-i dai drumul inapoi in balta …sa mai creasca si sa se bucure si altii de el . Sunt de acord cu sistemul asta . Daca vreau sa fac o prajeala ma duc in hala Oborului si-mi aleg de acolo tot ce-mi doreste papila gustativa …De vreo cativa ani insa , de cand am cunoscut un pescar cu mai mult noroc ca mine – care mai si vinde din ceea ce prinde – cumpar peste de la el . Mi-l aduce viu , am aceasta garantíe ca este proaspat si nu dau gres , asa cum mi s-a mai intamplat cu pestele cumparat din magazine de profil . Ii dau un telefon si-l intreb : Gogule , cu carsu ‘cum stai ?  Si el imi spune de obicei ca …bine …si ma are in vedere !  Intr-una din zilele acestui mijloc de Campionat Mondial de fotbal , ma suna Gogu . Ma uit pe ecranul telefonului si ma bucur la gandul ca mi-a sosit comanda lansata in ajun . Ce ai prins Gogule ? Il intreb vesel …La care Goguta imi raspunde : mai nea’ Radule , cred ca de la vremea asta schimbatoare , de la ploi , nu trage pestele nici neam ….daaaa niste visine nu vrei ? 011

Primul pescuit -2012


-Salut , Bubule ! 

-Salut , Piticule !  Ce zici de-o iesire la sfarsitul saptamanii ?

– Daca ne ajuta vremea , n-am nimic impotriva . Numai ca nu cred sa avem mari sanse . Cica vineri ploua  cam toata ziulica iar sambata o sa bata un vant de te ia pe sus …

Hai ca n-o fi chiar asa cum zic astia…stii ca o mai dau si ei in bara  cu prognozele .

Traindo sperando …vedem cum evolueaza  si daca-i ok  , mergem . Unde ?

Vedem noi …unde a-ntarcat mutu’  iapa , numai sa iesim din cloaca asta de betoane ca …m-am saturat . Vreau sa mai vad si o iarba verde , un stufaris , o papura , sa aud pasaretul baltii , sa vad o ratusca , tusca ,  tusca …

M-ai convins . O comitem cu orice risc .

************************************************************

Dupa ce ne aruncam sculele , cracanele , galetile , rucsacii , scauiesele , cutiile de momeli  in carlinga , ne asternem voiosi la drum . Este inca intuneric . Noaptea plouase meserias . Atmosfera  de primavara precoca. Popas de rame si alte lighioane in colt langa Mc Donald’s . Libelule nu sunt . Nasol …sa vezi ca tocmai la asta o sa traga si noi …canci , n-avem . Iesim din Bucuresti spre Urziceni . O informatie luata pe picior de la un alt pescar , ne trimite in partea de est a orasului  si apoi , tot inainte , intins . Pe la kilometrul 30  o cotim la dreapta . Strabatem repede printre cele cateva case si apoi …campul ni se arata dinainte . Splendoarea de soare mijeste bucuros pe cer , in fata noastra . O bucurie de imagine . Am luat aparatul de fotografiat ? De data asta …n-am uitat !

– Sa speram ca ne iarta ploaia de data asta …

– Dupa cum arata cerul …se pare ca avem noroc . Bate un pic vantul , dar …o sa fie bine !

Daca privesti campul …in imediata apropiere a soselei …te ingrozesti . Gunoaie aruncate de niste maini netrebnice , iti strica cheful de facut poze . Sunt gunoaiele noastre si ne mandrim cu ele . Daca n-avem educatie , ne batem joc de natura . Dumnezeu iti da , dar nu-ti pune-n sac !

Discul Solar a iesit complet din Pamant . Brrrr….ce frig este dimineata la ora la care rasare astrul ce ne da viata  !  Bubu reuseste o fotografie de zile mari ptintre niste uscaturi de ierburi din care au mai ramas numai tulpinile .

-Bravo  Fanele , ai stofa de reporter ! Asta-i o poza reusita , sa stii !

Plecam , trecem printre balti , urcam dealul si ne continuam drumul pana la urmatoarea salba de lacuri .

– Ce facem ? Ne oprim aici ori mai haladuim pe campuri pana ne vine inspiratia si ne oprim ?

Hai s-o luam pe malul stang !

-Hai ! Vezi ? Nu peste tot s-a topit zapada !

– Da , dar gheata s-a topit ! Si cat as fi vrut sa fac un pescuit la copca in iarna asta …Dar …n-am avut timp !

– Iar eu nici nu m-am gandit sa fac asa ceva . Pana acum vreo zece ani , faceam doua trei partide de pescuit pe iarna, la copca …cu placere . Acum …nici sa n-aud de pescuit pe gheata ! Cine a mai vazut elefant pe gheata ? Heheheeee

-Lasa ca ma fac eu miculuc la loc , cum am fost si sa vezi ce-mi revin la vechile obiceiuri si abilitati !

Doi pescari , mai harnici decat noi , insirasera cateva undite si lansete  pe mal . Oprim . Dam binete si ne informam . Veneticul  de langa ei era chiar paznicul baltii . Ne recomanda sa ne ducem mai sub mal dupa masina bleu din dreapta . Asa si facem . Vom avea vantul din spate …ceea ce nu-i rau din punctul nostru de vedere . Dar pestele se va muta sigur sub malul din fata noastra . Stim asta din experienta . Ne intindem cate-o undita , nadim si asteptam . 

Fanele , eu mi-am uitat juvelnicul acasa .

-Nu-i rau . Nici eu nu-l am dar o sa folosim impreuna galeata mea . Si le tai tu cozile ca sa-i deosebim pe-ai mei de-ai tai !  Zis si facut . 

Mie mi-a si tras !  Semne bune . Hai ca facem de-o prajeala astazi …sa vezi ce bucurie !

Unul cate unul se aduna baboii . Incepe sa bata vantul din ce in ce mai tare . Undeva , la cativa kilometri in spatele nostru , niste inimi bat puternic .  De emotie . Auzim si vedem avioane ce sosesc la aterizare dar…n-o pot face din prima din cauza vantului puternic . O aterizare ratata  , revenire in pozitia de aterizare , dupa un cerc descris larg de avionul alb-rosu …apoi motoare decelerate , incercare din nou …din nou ambalare si reluarea emotiilor .

-Bietii pasageri ! Ce emotii or avea ? Am trait si eu odata o” ratare la aterizare” pe un aeroport din Germania . Este foarte neplacut . 

Eu am avut emotii cu un avion intern care avea un motor ce nu intra in turatia de regim pentru decolare . Am facut un tur de pista , apoi am coborat si dupa o ora ne-au invitat in alt avion . Totul e bine cand se termina cu bine !

Vantul se inteteste si …”ratarile la aterizare” se inmultesc si ele . Eram cand cu ochii pe plute cand atenti la ce se-ntampla pe cer . In final , ne hotaram sa plecam . Caraseii nostri plecasera sub malul de vis-a-vis impinsi din spate de vantul puternic . Nu-i mai vedeam deloc „la aterizare „in fata carligelor noaste . Era momentul in care trebuia sa plecam . Nu mai era nimic de facut . Ne facusem damblaua pe ziua de azi !

Hai Fanele …mai lasam si pentru data viitoare . Eu unul sunt multumit pentru ziua de azi .

Si eu  Radule , hai sa o stergem . Nemultumitului i se ia darul .

La revedere , vadule !

Mergeti sanatosi , Bubule , Radule !

Stiucile din izmene


-Lino , am o pofta de-un peste  …acum , dupa porcinele astea grele…cum nu pot sa-ti spun !

-Pai io cred ca nu ti-ai pierdut boii sa te duci acu’ la pescuit , ca uite si tu …e gerul Bobotezei , Mitica ! Mai bine mai ada un brat de lemne si cativa stiuleti de porumb de floricele , ca-ti mut eu dorul de peste , cocoselule !

-Tu ,Lino draga , mi s-a cam luat de coco-floricelele tale si-apoi …tre’ sa-ti spun ca am visat ca prindeam niste crapi de toata frumusetea . Stiu , nu-i vremea crapului acum , dar uite , ma infofolesc bine , imi iau si izmenele pe mine , cu toate ca nu-mi place sa le port nici macar pe frigul asta …Imi iau o tuica la mine si toporul si ma duc in fundul gradinii sa tai niste copci pe gheata . Mi-am facut acu’ cateva zile o frumusete de dandineta …e imposibil sa nu iau eu cativa bibani cu ea . Poate si vreo stiuca chioara …heheheeee.  Isi facu o tigara si dupa ce si-o aprinse ,sorbi ,cu ochii pe Lina, din tuica fiarta in care pusese si cateva boabe de piper dupa ce o indulcise cu o lingura de miere .

Lina il mangaie pe frunte si-i dadu un sarut de intelegere a dorului lui de-un pescuit  in balta inghetata din fundul gradinii .

– Du-te  Mitica  mama si  vezi ce faci …ca eu o iau in serios si…peste-un ceas chiar pun de mamaliga !

Cu incuviintarea si binecuvantarea Linei , pleca Mitica al nostru  pe gheata groasa a baltii Zmeul , balta care uda gradinile Cretulestiului -un sat de langa Buftea – la numai vreo 20 de kilometri de mandretea de capitala a tarii .

Dupa ce facu cateva copci , Mitica jongla in sus si-n jos dandineta cea noua facuta de el din tabla argintie a unei cutii de conserva … De-odata simti cum monstrul baltii ii aplica o muscatura hotarata momelii de la capatul firului de borangic al unditei scurte din trestie .  Zmuci cu putere ca sa-i intre carligul bine in oasele gurii , apoi se lupta cateva minute bune pentru a obosi stiuca – o frumusete de  tigru al baltii cum nu mai prinsese demult Mitica al nostru  !  Apoi , una dupa alta , mai rapi apelor inca o multime de stiuci umflate de icre  si bibani o puzderie …Cand , dupa vreun ceas , obosit de-atata lupta cu rapitorii cei mai de temut ai Colentinei , privi in jurul lui pe gheata si vazu cate victime facuse ,  se hotara sa-si umfle prada si sa plece acasa ca…era de-ajuns si ce-i prea mult , nu-i bun !    Dar cum si in ce sa care atata peste ?  Il fulgera o idee si zambi la gandul de ce-o sa zica Lina cand l-o vedea cum apare el acasa , cu pestele  in … izmene .  Pai , nici una nici doua , isi scoase izmenele , le lega frumusel cu nojitele cracilor si …le umplu cu stiucile ce inca se zbateau ca pestele pe uscat . Cu izmenele pline , batu la usa casei unde Lina il astepta cu ceaunul pus deja pe foc .

– Mai Mitica , chiar la asta nu ma asteptam ! Auzi tu soro , unde sa puna el stiucanele astea …in izmene !!!

 

Povestea , a fost transmisa din tata-n fiu pana a ajuns la voi  acum . Faceti ce vreti cu ea …dar sa nu credeti ca este vreo” pescareasca ” de-a mea . Lina si Mitica au existat si au fost niste bunici buni . Stiucile au existat si ele si au poposit  si pe mesele vecinilor   celor doi  tarani , tineri la vremea aceea – pe la anul 1926 -28 … cand pescarul nu se ducea cu rucsacul la pescuit , ci cu izmenele de pe el !

La Vadul Anei …


Era o frumoasa zi de mai a anului 1996 .

Una dintre putinele balti care erau deschise pentru pescarii sportivi bucuresteni , la vremea aceea , era una din marginea paduroasa a Branestiului , o balta cu mult stuf , salbatica , nepopulata de multi ani  de filiala sub obladuirea careia se afla . In amonte -Branesti 4 , in aval -Fundeni Frunzanesti  , acum balta se vede foarte bine de pe Autostrada Soarelui . Pe malul ei apar fel de fel de constructii in stiluri care mai de care mai originale …dar …nu despre asta vreau sa va povestesc aici !

Impreuna cu fiu-meu -la vremea aceea flacaias de vreo 17 ani – si cu un coleg de serviciu si bun prieten , poposim pe balta si constatam cu stupoare ca locuri de pescuit nu mai sunt decat vreo doua -trei  numai pe digul dintre Vad si Branesti 4 , si numai in dreptul valtoarei de scurgere , acel loc unde apa bolborosea cu mare zgomot, spumigen . Locuri incomode si putin promitatoare . Asta e ! Ce sa facem daca n-am binevoit sa ne trezim mai devreme ?  In fata noastra la vreo 15 metri , dadeau sa inverzeasca niste ragalii , alaturi un stufaris bogat in care se auzeau macaituri de lisite si ieseau din cand in cand niste piuiace de gainusi de balta … Soarele incepuse sa ne incalzeasca bine. Hotarasc sa nu ma incurc cu undite , la mal . Imi montez lansetele si caut sa plasez momelile cat mai aproape de ragaliile din fata mea , la numai cativa centimetri de buza lor . Din cateva incercari imi reglez tirul . Guta subtire , de primavara , carlige de 8 , cocolos de mamaliga amestecata cu paine , sofran si pulbere de biscuiti „Mirela” . Pe arc -mamaliga amestecata cu grau fiert si halva cu cacao – o delicatese , pe care daca o incercati n-o sa va para rau …Nu aruncasem bine prima scula ca si vad cum sare in bara bambina ..si ramane acolo , de  pe tambur derulandu-se firul …intr-o veselie . Intep , se curbeaza lanseta , animalul de la capatul celalalt se opune cu inversunare si rupe firul …care se dovedeste a fi prea subtire . Offff …nu-i nimic , imi zic , si dupa ce le spun confratilor ce mi s-a intamplat , schimb tactica ( carlige mari de 4 , legate cu fir textil -tocmai imi daduse amicul mei Cristi , chirurgul , niste catgut  numai bun pentru ce aveam noi in fata ).  Carligul solitar , legat direct de arc , bine acoperit de cocolos , si zvarrrr cu el in buza ragaliilor !     2-3 minute …bambina -ZBANG !!!  in bara !  Lanseta se-ncovriga , pestele se opune dar …de data asta il stapanesc eu pe el …nu el pe mine !   Dupa  un dril focos de vreo 10 minute , reusesc sa-l aduc la mal , ii dau aer , Razvan il ia in minciog si al nostru este . Un crap  de vreo 4 ocale lunguiet si auriu , de toata frumusetea .  Pana pe la ora 12 au tras crapii in prostie , unul dupa altul . Pe unii i-am facut marinari , mi-au rupt , n-am avut cum sa-i urnesc din salasurile lor lacustre . Pe cei mai mici , i-am pacalit . Cand s-a umplut juvelnicul i-am inhamat  pe-o sfoara . A fost o zi de care imi aduc aminte cu placere . In anul urmator , in luna mai , intr-o zi frumoasa , leita cu cea din ’96 ma aflam din nou in acel loc .  NIMIC ! Parca pescuiam in cada , acasa ! 

Iata de ce este viata frumoasa : nu seamana o zi cu alta !!!  As mai adauga o  „maxima”  spusa recent de nasul meu- pescar pasionat si el , ajuns la 84 de ani : ” timpul trece prin noi , cum trece  expresul printr-o gara mica ” .